Archive for category Banci si Asigurari

Condiţia trecerii la euro: convergenţa economică şi juridică

Un fapt este acum îndeobşte cu­­noscut: acela că aderarea la UE nu înseamnă în mod automat şi adop­ta­rea imediată a monedei euro. Şi nici măcar nu există un calendar prestabilit pentru adop­ta­rea euro de către fiecare dintre sta­tele care au aderat la UE. Re­gl­e­mentările sunt însă fără echivoc: ţă­rile care aderă la UE ur­mează să adopte eu­ro de îndată ce vor atin­ge un grad înalt de conver­gen­ţă sus­tenabilă. Cu alte cuvinte, ţări cu niveluri de dezvol­tare şi de performanţă dife­ri­te să se întâl­neas­că în acelaşi punct, cel al îndeplinirii criteriilor econo­mi­ce şi juridice pre­­văzute în Tra­ta­tul pri­vind func­­ţio­na­­rea Uniunii Eu­ro­pe­ne. Până la a­dop­tarea euro, aceste sta­te au statut de ,,stat membru cu derogare de la adop­tarea euro’’, cum este şi cazul României.

No Comments

Cum au reuşit creditele în euro să devină majoritare

Majoritatea covârşitoare a creditelor cu ipoteci sunt contractate în euro deoarece costurile sunt mai mici şi, implicit, sumele împrumutate sunt mai mari. Leul este în dizgraţie pe acest segment de finanţare de mai mulţi ani, iar BNR pregăteşte reguli prin care să echilibreze situaţia. Împrumuturile pentru locuinţe urmează să fie exceptate de la noile reguli, potrivit unor declaraţii recente ale bancherilor.

No Comments

Cât costă restructurarea creditului

Mai multe bănci percep comisioane atunci când acordă facilităţi la rambursarea creditelor clienţilor care nu-şi mai pot plăti ratele. Cele mai multe bănci aplică comisionul unic pentru prestarea de servicii la cerere în momentul în care aprobă restructurarea creditului. Astfel, BCR percepe un comision unic de 10 euro la restructurarea creditelor care nu au restanţe, OTP Bank aplică comisioane unice de 100 de lei în cazul restructurării creditelor fără garanţii, respectiv de 150 de lei dacă operaţiunea este efectuată în cazul împrumuturilor garantate cu ipoteci, iar Piraeus Bank – 30 de euro sau echivalentul în lei.

No Comments

Birocraţia omoară reabilitarea termică pe credit

Programul guvernamental de reabilitare termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare pare sortit unui eşec răsunător. La mai bine de un an de la adoptarea reglementărilor, singurele două bănci intrate în program au acordat împreună sub 10 împrumuturi. Birocraţia excesivă şi condiţiile severe impuse de Guvern au descurajat demersurile asociaţiilor de proprietari.
În principiu, intenţia autori­tă­ţi­lor de a demara un program na­ţional de reabi­li­tare termică a blocurilor este una gene­roasă, în con­diţiile în care pierderile de ener­gie sunt de două ori mai mari decât media europeană.

No Comments

Băncile pot executa silit câteva mii de imobile ipotecate

Împrumuturile pentru locuinţe au cel mai scăzut risc de nerambursare. Chiar şi în aceste condiţii, 5% din creditele imobiliare aveau restanţe de peste 30 de zile, iar pentru încă 7% din aceste credite se înregistrau întârzieri la plata ratelor pe perioade de până la 30 de zile la sfârşitul lunii iunie, potrivit datelor BNR.
Aproape 9.000 din totalul de circa 180.000 de împrumuturi pentru locuinţe erau restante la sfârşitul lunii iunie. Numărul creditelor ipotecare restante era de cinci ori mai mare comparativ cu iunie 2008 şi de 2,8 ori mai mare faţă de decembrie 2008. Un avans mult accelerat a fost consemnat în privinţa valorii sume­lor restante, care a ajuns la 630 de milioane de lei (148 de milioane de euro), sumă de 41 de ori mai mare decât în iunie 2008 şi de 16 ori mai mare decât în decembrie 2008. 

No Comments

Cât de restrictive sunt regulile de creditare ale BNR

Regulile pe care BNR intenţionează să le impună pe segmentul creditelor acordate populaţiei sunt printre cele mai restrictive din lume. Reguli mai aspre au fost impuse în Ungaria, unde băncile nu mai pot da credite cu ipoteci în valută. La noi, creditele pentru locuinţe în valută vor supravieţui, dar vor fi semnificativ mai mici.

No Comments

Restanţele la credite prind viteză de autostradă

Restanţele de cel puţin o zi la creditele acordate de bănci au crescut în primele şapte luni cu 3,6 miliarde de lei, până la 19,7 miliarde de lei, pe fondul unui avans mai mare al întârzierilor la plata împrumuturilor în valută. Restanţele în monedă străină au sporit cu 26,5% (2,3 miliarde de lei), până la 10,8 miliarde de lei, iar cele în monedă naţională, cu 17% (1,3 miliarde de lei), până la 8,9 miliarde de lei.
Aproape jumătate din avans – 1,6 mi­liarde de lei – a fost înregistrat în Bucu­reşti, însă această dinamică se ex­plică prin faptul că băncile din Capitală au acordat şi cel mai mare volum de credite, aproape 40% din to­talul fi­nanţărilor. La nivelul sis­te­mu­lui bancar, rata re­stanţelor s-a plasat în iulie la 9%, în con­di­ţiile în care ponderea întâr­zie­rilor la plată în totalul cre­ditelor în lei a fost de 11%, iar cea a întârzierilor la plată în valută – de 7,9%.

No Comments

Volksbank începe să dea credite pentru locuinţe

Volksbank România reporneşte creditarea: primul împrumut din noua ofertă a băncii este „Creditul CASA”, destinat achiziţiei de locuinţe.
Creditul este disponibil atât în euro, cât şi în lei. Singurul cost lunar al creditului este dobânda, care în prezent este de 6,98% la creditele în euro, respectiv 9,61% la cele în lei, nivelul ei variind în funcţie de indicatorii EURIBOR şi ROBOR.

No Comments

Cum au cosmetizat băncile calitatea portofoliilor de credite

Procesul de externalizare şi cel de răscumpărare a creditelor ocultează, într-o anumită măsură, informaţiile privind calitatea şi volumul îndatorării companiilor şi populaţiei evidenţiate de bilanţurile băncilor, se afirmă în „Raportul asupra stabilităţii financiare” publicat recent de BNR. „În anul 2010, numeroase instituţii de credit şi-au răscumpărat portofoliile de bună calitate externalizate în anii anteriori şi au vândut credite neperformante în scopul îmbunătăţirii calităţii portofoliului şi eliberării de provizioane.

No Comments

Cum au cosmetizat băncile calitatea portofoliilor de credite

Procesul de externalizare şi cel de răscumpărare a creditelor ocultează, într-o anumită măsură, informaţiile privind calitatea şi volumul îndatorării companiilor şi populaţiei evidenţiate de bilanţurile băncilor, se afirmă în „Raportul asupra stabilităţii financiare” publicat recent de BNR. „În anul 2010, numeroase instituţii de credit şi-au răscumpărat portofoliile de bună calitate externalizate în anii anteriori şi au vândut credite neperformante în scopul îmbunătăţirii calităţii portofoliului şi eliberării de provizioane.

No Comments