Archive for March 29th, 2010

Paştile blagoslovesc vânzările de vin cu creşteri de până la 50%

Perioada Paştelui, în mod tradiţional, este una dintre cele mai bune pentru producătorii de vin, consideră Ovidiu Gheorghe, director general Patronatului Naţional al Viei şi Vinului (PNVV). “Producatorii de vin au demarat deja promoţiile dedicate sărbătorilor de Paşte şi se estimează

No Comments

Octavian Radu, RTC: Preţurile din imobiliare vor exploda din nou într-un an-doi!

El a afirmat că, în ciuda aprecierii leului, vor creşte preţurile produselor din retail, pe fondul scumpirii chiriilor. “Poate să fie reflectarea costurilor mai mari, ponderea chiriei în cost este 20% sau 50%”, a declarat Radu. Proprietarul RTC a afirmat că afacerile din imobiliare îi

No Comments

Companiile româneşti pot primi finanţare de la UE pentru proiecte de energie "inteligentă"

Companiile private sau publice sunt invitate să prezinte propuneri de proiecte pentru a beneficia de finanţare din bugetul Uniunii Europene în cadrul programului “Energie Inteligentă Europa II”, informează DAE. Invitaţia este lansată ca urmare a noului apel de finanţare aferent anului 2010

No Comments

Măsurile BNR, în conformitate cu aşteptările analiştilor. Urmează noi pusee inflaţioniste?

“România are încă dobânzile mai mari decât ţările din regiune şi în continuare este atractivă din punct de vedere al investitorilor, iar efectul de scădere de dobândă se diminuează mai ales în condiţiile în care este vorba de un efect regional îmbunătăţit”, a spus Rozalia Pal,

No Comments

Incursiune în culisele unui catwalk de criză cu Irina Schrotter

“O să- l susţin până în pânzele albe”, promite Irina Schrotter. E o promisiune care arată fie orgoliul unui fondator neîmpăcat cu gândul la posibilul faliment al unui proiect de suflet, fie certitudinea că Iaşul va putea face rost de- acum încolo, anual, de cei circa 250.000 de euro

No Comments

Smithfield, Campofrio şi Caroli formează primul holding integrat din industria alimentară

Trei mari companii – subsidiarele locale ale multinaţionalelor Smithfield şi Campofrio şi procesatorul Caroli Foods, deţinut de familia libaneză El Shol – lucrează în această primăvară la un proiect care ar putea aduce în piaţa cărnii şi a preparatelor din carne, dominată până în

No Comments

Castig de criza pentru seful Erste: 1,5 mil. euro in 2009

Andreas Treichl, presedintele executiv al Erste Group, care controleaza BCR, a incasat anul trecut 1,48 mil. euro de la banca pe care o conduce, in scadere cu 55% fata de castigul din anul precedent.



No Comments

Castig de criza pentru seful Erste: 1,5 mil. euro in 2009

Andreas Treichl, presedintele executiv al Erste Group, care controleaza BCR, a incasat anul trecut 1,48 mil. euro de la banca pe care o conduce, in scadere cu 55% fata de castigul din anul precedent.



No Comments

Marfin Leasing vinde frigidere si excavatoare

Marfin Leasing vinde frigidere si excavatoare

Marfin Leasing, com panie detinuta de grupul cipriot Marfin, care de aproximativ un an si-a oprit activitatea de finantare si incearca sa scape de bunurile recuperate de la clientii rau-platnici, organizeaza astazi o licitatie pentru a vinde masini, camioane, excavatoare si diverse echipamente in valoare totala de peste 4,64 mil. euro (pret de pornire).



No Comments

Cum a retezat criza castigurile sefului Erste Group

Cum a retezat criza castigurile sefului Erste Group

De la un castig de 4,42 milioane de euro in 2007, cand era astfel recompensat pentru succesul preluarii BCR, Andreas Treichl, CEO al Erste Group, a ajuns in 2009 la o remuneratie de 1,48 mil. euro in conditiile in care sprijinul de capital primit de la guvernul Austriei a impus restrictionarea bonusurilor.



No Comments