Archive for March 28th, 2010

De ce plătim în continuare dobânzi mari la creditele vechi?

Dobânzile pe care românii le plătesc pentru cele 35,7 miliarde de lei reprezentând credite de consum în moneda naţională contractate în anii anteriori sunt mai ridicate decât la începutul lui 2009. Băncile dau vina pe creşterea costurilor de refinanţare, însă Protecţia Consuma­torilor le interzice să majoreze dobânzile altfel decât în funcţie de evoluţia indicilor pieţei. Cu toate acestea, unele instituţii de credit încearcă în continuare să menţină la niveluri ridicate dobânzile aferente împrumuturilor vechi, prin modificarea contractelor de credit.

No Comments

Dubla problemă a băncilor: prea puţine credite şi tot mai multe restanţe

Bancherii nu văd încă semne vitale de revenire a economiei şi se plâng de faptul că, pe lângă cererea foarte scăzută de credite, se vor confrunta în continuare cu majorarea restanţelor. Acestea le afec­tează profitabilitatea şi, implicit, activitatea, fiind nevoite să-şi consolideze capitalul pentru a face faţă riscurilor. Marile proiecte publi­ce şi de infrastructură, dar şi reluarea treptată a activităţii companiilor reprezintă prima speranţă.

No Comments

Ştiri pe scurt

Bruynseels, BCR: Leul s-a apreciat destul de mult
Leul s-a apreciat deja destul de mult, ajutând clienţii băn­cilor care au credite în valută, iar o întărire suplimentară a monedei naţionale ar putea afecta exporturile, con­sideră preşedintele executiv al BCR, Dominic Bruynseels. „Există cel puţin două motive principale pentru aprecierea leului: avem încă dobânzi destul de mari pentru a fi atractive, iar pe de altă parte, în ţară intră destul de multă valută, ca urmare a îmbunătăţirii percepţiei de risc a investitorilor”, spune şeful celei mai mari bănci româneşti.

No Comments

[$$] A Wake-Up Call on Mortgage Rates (at The Wall Street Journal)

A Wake-Up Call on Mortgage Rates Mortgage investors got an unwelcome wake-up call last week when Treasury yields spiked, a jolt that signaled that the Fed s exit from the market may not go as smoothly as thought.

No Comments

Stocks Soar, but Many Ask Why (at New York Times)

Judging from stocks, one would think the economy was poised for a comeback. But the government is planning to pull the plug on its economic life support.

No Comments

Wall Street Wrap (at CNBC)

US Stocks Rise for a Fourth Straight Week

No Comments

Impuls Leasing are in plan sa dea finantari de 100 mil. euro anul acesta

Impuls Leasing are in plan sa dea finantari de 100 mil. euro anul acesta

Compania mizeaza pe un produs de credit pe care il va lansa in scurt timp, destinat firmelor care acceseaza fonduri europene si care ar putea compensa o parte din golul lasat de scaderea vanzarilor de masini.



No Comments

Cel mai greu an pentru leasing: liderii pietei au scazut cu pana la 70%

Cel mai greu an pentru leasing: liderii pietei au scazut cu pana la 70%

Firmele de leasing au fost puse la grea incercare in 2009, cel mai dificil an din istoria lor, cand afacerile liderilor acestei piete au scazut cu pana la 70%.



No Comments

Topul profiturilor in banci in 2009

Topul profiturilor in banci in 2009

Recesiunea din 2009 nu a insemnat doar intrarea pe pierdere a 20 de banci din totalul de 42, ci si clasarea in topul celor mai mari profituri a unor jucatori cu cote de piata dupa active mai mici de 3% sau oportunitati de crestere a castigurilor pentru unele institutii de credit.



No Comments

Biserica Icoanei s-a asociat cu Marius Locic sa faca gradinita

Biserica Icoanei s-a asociat cu controversatul om de afaceri Marius Locic pentru realizarea unei gradinite intr-una dintre casele parohiei. Casa, datand din secolul XIX, se afla chiar in incinta bisericii si ar urma sa fie supraetajata pentru a adaposti gradinita. Desi proiectul nu a fost inca aprobat, casa a fost acoperita de afise uriase, ca pentru organizare de santier. Pe acestea scrie: „Beneficiar: Biserica Icoanei, Investitor: Marius Locic, Cu sprijinul primarului sectorului 2, dl. Neculai Ontanu”. Preotul paroh, Ion Popescu, spune ca gradinita nou realizata va fi donata bisericii si ca Marius Locic nu va obtine niciun profit de aici.

No Comments