Unele bănci continuă să-şi ţină închise birourile de credite


Comportamentul băncilor diferă destul de mult şi în prezent, ca efect al crizei financiare, spun reprezentanţii BNR şi ai brokerilor de credite. Astfel, în timp ce instituţiile mari, solide financiar, sau cele mici în căutare de cotă de piaţă au reluat creditarea, altele o fac doar declarativ.
Comportamentul destul de dife­rit al instituţiilor de credit în noul context al pieţei poate fi re­liefat şi de modul în care acestea îşi promovează produsele şi servi­ciile. De exemplu, una dintre băncile mici de pe piaţă, cu o poli­tică de dezvoltare agresivă, promo­vează credite acordate angajaţilor din sectorul public, cu costuri mai mici decât ce­le standard, în timp ce reprezen­tanţii altor bănci consideră că angajaţii statului, ameninţaţi cu restructurarea, reprezintă o catego­rie de clienţi foarte riscantă.

Comments are closed.