Archive for October 13th, 2009

BNR a fost nevoita sa vanda valuta ieri dupa-amiaza ca sa tina euro sub palierul de 4,3 lei

BNR a fost nevoita sa vanda valuta ieri dupa-amiaza ca sa tina euro sub palierul de 4,3 lei

Leul a pierdut peste 2% de la debutul crizei politice in ultimul weekend din septembrie, cursul atingand ieri din nou pragul de 4,3 lei pentru un euro.

No Comments

Bursele europene au închis în scădere, pe fondul marcărilor de profit

Marile burse europene au încheiat şedinţa de marţi în scădere, afectate de marcări de profit, mai ales după afişarea unor rezultate dezamăgitoare de către Johnson & Johnson.

No Comments

Ford Europe: Nu ştim în cât timp vânzările de pe piaţa românească vor trece pe creştere

Ford ţinteşte o creştere a cotei de piaţă în România, însă nu poate preciza dacă punctul maxim al crizei a fost atins şi nici în cât timp vânzările de pe piaţa autohtonă vor trece pe creştere, a declarat pentru NewsIn, vicepreşedintele Ford pentru Marketing, Vânzări şi Service, Ingvar Sviggum.

No Comments

Bursele din SUA deschid în scădere, pe fondul îngrijorărilor legate de consum

Bursele americane au deschis şedinţa de marţi pe roşu, după ce datele dezamăgitoare privind vânzările Johnson & Johnson au sporit îngrijorările legate de cheltuielile de consum din Statele Unite.

No Comments

Ce programe de finantare din fonduri europene pot accesa firmele

Companiile mari, intreprinderile mici si mijlocii si microintreprinderile pot sa obtina fonduri europene de peste 5 mld. de euro, din cele 30 de miliarde de euro, bani pe care Romania urmeaza sa-i primeasca de la UE in perioada 2007-2013.

No Comments

Ce pasi trebuie sa urmezi ca sa obtii finantare europeana

Ce pasi trebuie sa urmezi ca sa obtii finantare europeana

O idee de afaceri in care sa crezi, o doza de nebunie si de realism, identificarea cailor prin care sa pui in practica ideile sunt primii pasi pe care trebuie sa-i urmzeze un intreprinzator care vrea sa ia fonduri europene.

No Comments

Ce finantari acorda bancile pentru firmele mici si mijlocii

Bancile au inceput sa isi specializeze oferta pentru segmentul corporate, lansand produse dedicate intreprinderilor mici si mijlocii (IMM), o piata de 500.000 de clienti.

No Comments

Saramet, Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM: Volumul garantiilor acordate a crescut de 2,5 ori anul acesta

Saramet, Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM: Volumul garantiilor acordate a crescut de 2,5 ori anul acesta

Valoarea garantiilor acordate de Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGIMM) a fost in primele noua luni ale anului de 303 milioane de euro, insemnand peste 4.800 de credite, mai mult decat dublul garantiilor din perioada similara de anul trecut.

No Comments

Cine a primit fonduri de la UE

Cine a primit fonduri de la UE

No Comments

Cum poti incepe afacerea intr-un birou pentru care nu platesti chirie

Cum poti incepe afacerea intr-un birou pentru care nu platesti chirie

Tinerii care vor sa inceapa o afacere, dar nu au bani pentru inchirierea unui sediu si pentru logistica pot apela la incubatoarele de afaceri.

No Comments